În ceea ce mă privește, totul pleacă de la pasiune și trebuie să conțină pasiune, fie că e vorba despre familie, job sau timp liber. Pasiunea e acel “ceva” ce faci cu mare plăcere, oricând, oriunde, ceva ce-ți aduce satisfacții, ce te motivează de la zi la zi, cheia care pornește motorul, emoția, aspirația, dorința de a împinge lucrurile mai departe. Pasiunea face diferența între cei care practică aceeași meserie: performanța apare acolo unde există măcar un gram de pasiune, altfel, rămâne doar un job. Dacă alăturăm pasiunii și un scop, atunci avem deja o direcție clară, care crește motivația și ne ajută să facem lucruri concrete, atât pentru alții, cât și pentru noi.
În toată perioada aceasta confuză și plină de provocări, am realizat mai mult ca niciodată că ceea ce ne definește cel mai bine este ceea ce facem, concret; chiar suntem ceea ce facem, mai mult decât ceea ce gândim, mâncăm sau spunem. Ce facem însă nu pentru noi, ci pentru ceilalți. Cum poți ajuta cu pasiunea ta oamenii din jur? Simplu: făcând bine. E adevărat, meseria mea îmi conferă un avantaj când vine vorba despre a-i ajuta pe ceilalți, prin natura jobului asta fac, însă orice activitate poate fi canalizată spre a oferi suport celor din jur, fie el chiar și sub cea mai simplă formă: un 30 minute stat în plus peste program pentru a-ți ajuta colegul să finalizeze task-urile sau poate încă 10 minute într-o discuție cu un client, pentru a-i răspunde la toate întrebările.
Nu cred că dacă iubești ceea ce faci, nu simți că muncești; aș spune mai degrabă că atunci când îți faci cu pasiune jobul zi de zi, simți că muncești, dar cu un scop, cu o direcție clară și cu satisfacții pe măsură. Astfel, efortul e complet justificat și minimizat. Cu cât rolul tău are impact pozitiv asupra cât mai multor oameni, cu atât gradul de responsabilitate crește, la fel și dorința de a face mai mult și mai bine.
Pentru a dezvolta o pasiune, trebuie în primul rând sa-i aloci timp, să-i îngădui să se manifeste, să o exersezi și să devii din ce în ce mai bun; cu cât ești mai bun, cu atât o vei îndrăgi și mai mult; cel puțin asta s-a întâmplat de-a lungul timpului cu jobul meu: cu cât am exersat mai mult și am pus mai multă pasiune, cu atât m-a dus mai departe și m-a ajutat să-mi depășesc limitele. Nu e ușor pentru un introvert să interacționeze zilnic cu oameni noi, să încerce să-i descopere, să povestească și să lege relații; nu aș fi
putut face asta niciodată dacă nu aveam pasiune pentru comunicare și drag de oameni. În plus, cu cât înțelegi că nu e despre tine, cu atât reușești să te focusezi mai mult pe ceilalți și să-ți canalizezi atenția spre rezultat. Ajută empatia, emoția, zona de hard skills are și ea un rol bine definit și de necontestat, însă ai nevoie de mai mult, astfel încât să poți evolua și să ai rezultate: îți trebuie acel combustibil care mișcă mai departe tot mecanismul, indiferent că e pantă sau drum lin, pentru a ajunge la destinație.
Pentru mine, pasiunea e ceea ce mă trezește la viață atunci când amorțesc, iar dacă am ales să-mi urmez pasiunea pentru a așterne cuvintele negru pe alb, am făcut-o pentru a mă încărca la rândul meu cu energie, dar și pentru a-i inspira pe ceilalți. Adesea mă trezesc eu însămi inspirată din senin, de oameni cu care poate nu am multe în comun, dar care vin cu o sclipire de moment, o idee pe care ajung să o dezvolt în stilul propriu și care îmi oferă o nouă perspectivă. Cred că pasiunea te face altruist, chiar dacă în primă instanță o exersezi pentru tine. Efectul ulterior e acela de a intra în starea de “pot, vreau, am, știu” și așa ajungi să dai mai departe, iar ceilalți primesc cu mare drag energia ta. Un simplu “Alo” la telefon, spus cu pasiune, parcă setează deja starea întregului discurs. Avem nevoie de pasiune în tot ceea ce trăim și facem, pentru că ea e dătătoare de emoții, iar lumea noastră, așa cum e ea, pe fugă, nebună și confuză, nu poate supraviețui fără emoție.
