lifecycle hr ciclu angajare exit onboarding salarizare performanta evaluare dezvoltare training

HR-ul: “buricul” companiilor

Nu vreau să pară că cerșesc complimente pentru că lucrez în HR și pentru că îmi iubesc meseria, însă lumea chiar începe și chiar se termină cu HR-ul. Toată călătoria profesională spre o companie nouă debutează cu interacțiunea cu Recruiterul. Treci prin diferite etape de interviu, între timp cunoști și managerul sau parte din echipă, semnezi contractul de muncă tot cu “cineva de la HR”, iar în prima zi de activitate te întâmpină recruiterul, care îți este ghid în noua organizație și care te ajută în a cunoaște elementele basic de supraviețuire. Abia apoi intri în contact cu ceilalți colegi, iar pe toată durata de viață în companie, revii periodic către HR: fie că ai nevoie de o adeverință, fie că ai nelămuriri cu privire la cum intri în posesia anumitor beneficii, fie că ai rămas restant cu documente la dosarul de angajare sau pur și simplu ai nevoie de ghidaj, bați la ușa HR-ului și speri să primești soluția. Atunci când te apropii de finalul călătoriei, revii la HR, completezi documentele necesare și poate experimentezi chiar și un exit interview.

E adevărat, fiecare departament are rolul său bine definit în orice organizație, însă HR-ul e cumva liantul dintre toate: jonglăm atât cu oameni, cât și cu cifre. Avem nevoie atât de soft skills (să putem interacționa frumos cu toți colegii), cât și de hard skills (să știm să folosim aplicații și tool-uri specifice). Tocmai acest mix de soft și hard face ca HR-ul să fie o arie aparte, colorată de oameni, dar și de hârtii deopotrivă. Da, suntem unul din cele mai “arhaice” departamente, încă lucrăm cu multe hârtii, însă ne străduim zi de zi să ne tehnologizăm, iar acest “work from home” ajută. Ne facem cu pasiune jobul, așa încât, vă rog, nu aruncați cu pietre dacă nimeriți într-o zi vreun coleg din HR care nu e tot lapte și miere și nu vă poate rezolva “urgența” pe loc (poate că nu are cea mai bună zi sau poate că mai sunt alte 50-60 de “urgențe” simultan).

Chiar și atunci când ne referim la o companie mai mică, unde nu există o delimitare clară între departamente, e cineva acolo care face “treabă de HR” – poate colega de la recepție, poate colegele de la contabilitate, sunt cele care întocmesc contracte de muncă, eliberează adeverințe și calculează salarii. HR-ul, sub orice formă, este indispensabil și cred că nu trebuie “judecat” atât de aspru atunci când lucrurile nu funcționează perfect. Până la urmă, chiar și roboții dau erori, așa încât, orice “eroare umană” e de înțeles. Soluții tot noi găsim în cele din urmă.

Mi-e drag să constat că joburile din HR impactează atât de mulți oameni și că feedback-ul vine din foarte multe direcții simultan. Parcă asta sporește cumva respectul față de meserie și îți imprimă un “drive” permanent. Simți că trebuie să miști lucrurile spre înainte, în așa fel încât proiectele să se deruleze la foc continuu și ritmul dinamic să se păstreze constant.

HR-ul te identifică din sute de candidați, comunică, evaluează, calculează, eficientizează acolo unde se poate, îți oferă acces la beneficii, are grijă de documentele tale importante, te ajută să poți pleca legal în concediu, te dezvoltă, te ghidează, îți oferă și îți solicită feedback și te ajută cu integrarea. Cum facem toate astea? Cu pasiune și cu autenticitate. Cred că dacă nu le deții, nu reziști pe termen lung sau devii “imun” la oameni și atunci totul se întâmplă mecanic, iar satisfacțiile scad dramatic. Nu ai cum să deții o aură de optimism și entuziasm dacă nu îți place în mod real meseria, dacă nu ești autentic și sincer cu tine și cu ceilalți. Restul e învățare, perseverență, ascuțire permanentă a skill-urilor, dorință de dezvoltare și drag de oameni. Peste toate acestea, tronează acel “human touch” de neînlocuit!