croitor jobul potrivit recruiter candidat ideal ajustare jobul schimbare evolutie placere

La croitor

De multe ori schimbăm jobul pentru a ne găsi locul, nu neapărat pentru a câștiga mai bine sau pentru a avea parte de provocări mai mari. Atât în viața personală, cât și în cea profesională, încercăm să găsim timpul potrivit pentru schimbare, persoana potrivită, locul în care să putem fi noi înșine, în care să ne putem manifesta și potența abilitățile. Când vine vorba de job, ei bine, prețuiți recruiterii care știu să vă îndrume, care pot face acest “match” între candidat și companie, în așa fel încât povestea să fie una de durată, nu doar 3 zile și 3 nopți sau 3 luni de probă.

Cred în sintagma: “Omul sfințește locul”, dar nu m-aș baza 100% pe asta. Indiferent cu câtă deschidere și optimism ai veni într-o echipă nouă, dacă ceea ce găsești sunt doar uși închise și fiecare zi e un cumul de eforturi pentru a dărâma ziduri peste ziduri, atunci o parte din entuziasm se va diminua, iar elanul și curajul vor fi inhibate. E nevoie cumva de un “vibe” bun de ambele părți, în așa fel încât să poți spune că ai ajuns la locul potrivit. E foarte probabil să nu-l găsești din prima încercare, ci depinde foarte mult de tine să îți construiești pas cu pas un “adăpost” pe măsura așteptărilor, să câștigi respectul colegilor și să croșetezi în jurul tău o atmosferă propice dezvoltării, socializării. Primele săptămâni într-o organizație nouă sunt ca primele vizite la croitor:  deși ți-a luat măsurile inițiale, sunt multe de ajustat pe parcurs și cu fiecare vizită te apropii din ce în ce mai mult de măsura potrivită. În timp, cu efort și cu multă implicare, poți ajunge la o haină care să-ți vină bine și care să te aducă mai aproape de starea ta naturală.

Nu există o “modă” când vine vorba de locul potrivit, întrucât pentru fiecare dintre noi un job bun înseamnă altceva, din moment ce valorizăm diferit aceleași componente. Scopul nu e să găsești jobul/ locul ideal, ci unul care să-ți ofere cu mult mai multe satisfacții decât frustrări/ efort/ nemulțumire. Atunci când luni dimineață mergi cu drag spre birou, având în minte planuri și proiecte frumoase, atunci când, în discuțiile cu echipa, poți spune liber ce gândești, chiar dacă e contrar majorității, când ideile tale trec dincolo de propria minte, când te dezvolți rapid și încă simți că ai de învățat, când, la final de zi lucrătoare , ai măcar un motiv să zâmbești și când vrei în continuare mai mult și mai bine, atunci ești la locul potrivit. Când te simți bine în haina ta și când reușești să transmiți încredere și entuziasm celor cu care interacționezi, ești unde trebuie.

E important să știi că poți să-ți croiești singur haina, înveți din mers. Dacă ce porți acum e o măsură prea mică și te strânge, iar tu vrei să te dezvolți mai mult, vezi ce poți adăuga, în așa fel încât să relaxezi contextul, iar dacă haina pe care o ai e prea largă și îți atârnă, te poți împiedica în ea și e cazul să încerci ajustarea. Oricum ar fi, dacă ceea ce porți nu e ceea ce trebuie, ia atitudine, fă o schimbare sau apelează la un “croitor” mai priceput ca tine. Recruiterii sunt mereu pregătiți cu uneltele necesare să croiască profilele potrivite ?