recruiter covid-19 coronavirus wfh hr interviu candidat job masca

Viruși? Recrutarea rezistă!

Vremuri de criză? Nu-i nimic, ne adaptăm rapid, mutăm interviurile la telefon sau în mediul online și gata, suntem salvați! Candidați sunt din ce în ce mai mulți, și totuși…….. avem o strângere de inimă zilele astea (până nu demult era strângere de mână)…..primesc recomandări și CV-uri de o săptămână încoace aproape zi de zi de la candidați care au rămas fără job de pe o zi pe alta! Dincolo de faptul că sunt “profile” cu expertiză valoroasă, cu studii și cu proiecte interesante în background, sunt candidați dispuși să accepte roluri entry level, deși au poate 10-15 ani de experiență, sunt oameni cu responsabilități acasă, cu rate de plătit și copii de educat. Asta e de fapt latura tristă a recrutării zilele acestea. Chiar și colegii de breaslă, alți recruiteri, rămân fără proiecte încet-încet și devin ei înșiși candidați mai departe. Ce faci atunci când empatia e puternică și când vrei să-i ajuți pe cei care vin către tine cu povești, reale de altfel, care îți ating latura sensibilă? E uman și e normal să îi ajuți, în măsura în care poți, să le găsești un rol potrivit sau să-i îndrumi spre alte domenii, la care poate nu s-ar fi gândit niciodată. Cred că aici se extinde cumva rolul recruiterului, nu mai e doar acela de a potrivi oameni cu joburi, ci și de a lărgi orizontul candidaților și de a-i îndruma spre tărâmuri noi, în funcție de abilitățile și de pasiunile lor. Un fel de “deschizător de drumuri”, asta cred că ar trebui sa fie recruiterul azi!

În contextul curent, neplănuit și neprevăzut de nimeni, e esențial să ne adaptăm rapid. Învățăm să facem inducții virtuale pentru noii colegi, să-i integrăm într-o echipă care lucrează de acasă, susținem interviuri video sau telefonice, fără să avem autenticitatea unei discuții face-to-face, fără să avem prea mult ajutor din partea nonverbalului, luăm decizii mai riscante, semnăm contracte de munca prin e-mail, ne punem mai mult creativitatea la treabă pentru a găsi soluții să mișcăm proiecte și să ne continuăm activitatea. Chiar dacă nu mai avem echipa lângă noi (fizic), devenim mai autonomi și reușim să luăm decizii importante pe cont propriu.

Hai să învățăm ceva din isteria creată, să valorizăm mai mult oamenii și să renunțăm la competiția candidați-recruiteri – să nu mai punem problema ca până acum: cine dictează? Până nu demult, candidatul era cel care refuza oferte peste oferte, iar recruiterul cel care “cerșea” candidați. Să lăsăm măștile de-o parte (nu cele anticorona, desigur) și să încercăm să ne descoperim în stare naturală. Recrutăm mai departe oameni, cu emoții și cu nevoi, cu pasiuni și cu puterea de a schimba. Rămânem legați de oameni, chiar și de la distanță, pentru că doar așa putem lua pulsul zi de zi, așa reușim să înțelegem contextul și nevoile lor și să facem alegeri inspirate. Ce ne lipsește (în afara interacțiunii live)? Nimic de fapt, ba chiar avem un aliat în echipa noastră: timpul (cel economisit cu drumul până la birou și înapoi acasă): timp să trăim mai mult, să analizăm mai bine activitatea, să fim mai creativi, să dezvoltăm abilități noi de a citi oamenii dincolo de ecran sau de tastele telefonului și, în final, să încercăm mai des exercițiul sincerității. Eu rămân în continuare “virusată” de aceeași pasiune, în căutarea celor sinceri și motivați, din spatele laptopului, dar cu același drag de oameni!