Să faci o alegere – un proces atât de simplu, de care ne lovim zi de zi, poate crea atât de multe dificultăți și tensiuni, atunci când nu e asumat întru totul. Să-ți asumi riscuri, asta înseamnă să iei decizii și să crezi în ele până la capăt. Ca recruiter, ai de luat multe decizii, de la cele mai mărunte până la cele mai importante, cu impact major în business. Unele necesită curaj, altele documentare amănunțită, altele analiză riguroasă – toate însă trebuie ASUMATE. În cazurile fericite, poți avea un plan B (un al doilea sau un al treilea candidat pe shortist – ca o plasă de siguranță), argumente puternice care stau în spatele deciziei, testări tehnice, de specialitate, mai mulți factori implicați în procesul decizional. Alteori însă, ești pe cont propriu, fără prea multe pârghii de care să te agăți. În plus, deasupra ta planează presiunea timpului și a hiring managerului. Ce faci atunci? Bungee jumping!
Mi s-a întâmpat de multe ori să simt că mă arunc în gol atunci când mizez totul pe un candidat fără experiență (în detrimentul celui experimentat), al cărui CV nu spune foarte multe, dar ale cărui motivație și atitudine spun totul. Deși în viața personală mi-am dorit, însă nu am avut niciodată curajul de a face bungee jumping, cum îmbrac haina de recruiter, mă simt stăpână pe mine și îmi revine curajul de a merge până în pânzele albe. Cu un candidat aflat la început de drum, e clar că îți asumi riscuri mai mari, dar și satisfacția ulterioară e mai mare, atunci când constați că un coleg angajat de tine a evoluat frumos în companie și a devenit unul dintre cei mai buni oameni din echipă. Sunt însă și situații când realizezi că decizia luată nu a fost cea mai inspirată – colegul nou și-a dat demisia și trebuie să o iei de la zero cu procesul de recrutare. Înainte să repornești însă, e vital să înțelegi ce nu a funcționat: un exit interviu și discuții detaliate cu colegii și cu managerul sunt esențiale.
M-am lovit și de situații în care managerul nu a putut sau nu a dorit să-și asume o decizie de unul singur, deși avea 3-4 candidați pe shortlist – atunci intervine rolul recruiterului să îl ajute și să facă “saltul” împreună. Odată luată decizia, nu mai e cale de întoarcere și trebuie să scoți ce e mai bun din ceea ce ai, în așa fel încât să eviți un “impact” major. Noi, recruiterii, ne permitem “luxul” de a face greșeli, iar asta pe de o parte ne dă avânt să continuăm, iar de cealaltă parte, ne responsabilizează și mai mult. Asta e de fapt frumusețea meseriei: influențezi și iei decizii zi de zi, impactezi oamenii cu care intri în contact, ești “feedback-uit” direct sau indirect în mod constant și ai parte de sporturi extreme la birou.
#feeling lucky 🙂
