Sunt norocoasă pentru că îmi iubesc jobul, pentru că îmi permit zi de zi „luxul” de a face acele lucruri care-mi plac. Primesc și dăruiesc energie în egală măsură, mă las inspirată de cuvinte, de o abordare nouă și surprinzătoare sau de motivația pe care o simt în candidatul din fața mea. Atunci când obosesc, caut în mine acel ceva care mă propulsează spre înainte, acel motor care îmi dă putere – îmi propun scopuri noi, îmi setez obiective mai înalte decât prevede poate jobul meu, caut provocări noi (sau vin ele
către mine ) și îmi canalizez energia spre mai departe. Și uite-așa mă hrănesc continuu și ajung să vreau să fac ceva diferit sau la fel, dar mai bine.
Frumusețea recrutării este că munca pe care o depui se întoarce înzecit înspre tine, cu multiple satisfacții. Rezultatele nu apar imediat, e drept, dar merită așteptarea: chiar și un simplu „mulțumesc” venit din partea colegului nou în prima lui zi sau un e-mail de la un candidat pe care l-ai anunțat că nu vei continua procesul de recrutare, dar care ți-a scris pentru a-ți spune că va recomanda compania mai departe întrucât a apreciat interacțiunea cu tine, îți poate face ziua.
Atunci când motivația scade alarmant, încarcă-te cu ceea ce-ți place cu adevărat, la job sau în afara lui și ia de acolo suficient combustibil cât mergi mai departe fără „avarii”.
E clar că e nevoie de pasiune, de un scop și de focus continuu. Pentru a menține vie o pasiune, trebuie hrănită constant. Atunci când motivația scade alarmant, încarcă-te cu ceea ce-ți place cu adevărat, la job sau în afara lui și ia de acolo suficient combustibil cât mergi mai departe fără „avarii”. Câtă pasiune e prea multă? Nu cred că există prea mult – când ai mult, oferă pe măsură și niciodată nu vei strânge vreun „excedent” cu care să pleci acasă. Interacțiunea cu oamenii îți „consumă” multă energie, dar te și hrăneste în același timp, așa încât, e un proces win-win în final.
HR-ul trebuie înțeles pentru a ajunge să-l iubești; la rândul lui, e vital să înțeleagă business-ul, pentru a putea „livra” pe măsura nevoilor și la standardul dorit. Denumirea de „resurse umane” poate suna ușor comercial, însă până la urmă resursele umane sunt cele mai importante pentru orice companie, indiferent de profilul de activitate – niciun business nu s-a născut fără a avea la bază omul – o resursă și o sursă de putere, de inspirație, de inventivitate. Dacă știi să faci lucrurile „altfel” respectând în același
timp procedurile companiei, înseamnă că ai reușit să înțelegi până la simplificare scopul muncii tale și poți să îți pui amprenta pe jobul tău de zi cu zi, poți adapta fișa postului și o poți creiona în stilul propriu, adăugând valoare muncii tale. Pentru mine, despre asta e vorba în HR: despre a găsi o modalitate nouă de a face lucruri rutiniere, standard, de a adăuga valoare, de a influența decizii și de a atrage rezultate peste așteptări, care în final să impacteze oamenii – toate cu efort, dar și cu satisfacții pe măsură, în așa fel încât să-mi pot hrăni mintea și sufletul în fiecare zi petrecută la birou.
