pacat

“Păcatele” unui recruiter

Dacă ar exista “raiul” recruiterilor, cu siguranță ar fi aproape gol – e greu să nu “păcătuiești” cu nimic atunci când derulezi zeci de proiecte de recrutare într-un timp foarte scurt, sub presiunea timpului și, uneori, a hiring managerului. O să mă opresc în continuare asupra a 3 dintre cele mai comune “păcate” pe care un recruiter le poate face:

Etichetarea

La cumpărături etichetele sunt bune, ne ajută și ne ghidează în alegerea produselor de care avem nevoie. În meseria de recruiter însă, etichetele sunt de evitat; până nu ajungi să cunoști candidatul din fața ta, nu pune etichete! E adevărat că de multe ori o poză inadecvată într-un CV ne ispitește imediat să tragem concluzii, dar e posibil să nu fie deloc ceea ce pare, iar candidatul în cauză să se dovedească a fi o resursă valoroasă pentru companie. Chiar și primul contact telefonic uneori ne trezește un anumit “feeling” cu privire la candidatul aflat de partea cealaltă a apelului, însă e bine să ne păstrăm neutri până la faza în care ajungem să povestim face-to-face. Mi s-a întâmplat să dau nas în nas la interviu cu un candidat îmbrăcat total inadecvat și da, am avut tendința să etichetez, însă, la finalul discuției, eram deja cucerită. Etichetarea ne limitează șansele de reușită, ne poate face să pierdem candidați valoroși în proces și ne știrbește profesionalismul. Tragem concluzii prea rapid, înainte să analizăm în profunzime și să luăm în calcul toate datele problemei. Ce rezultă? O decizie incorectă, care nu duce la rezultatul dorit pe termen lung.

Subiectivismul

Tindem să mergem către cei care ne seamănă, care au interese comune cu ale noastre sau cu care avem chimie, ceea ce nu e tocmai corect în cazul unui recruiter. Mergem apoi în fața hiring managerului și “vindem” candidatul care ne place în cel mai “wow” mod posibil, deși în realitate nu e cea mai bună variantă pentru rolul în cauză. De ce ajungem aici? Poate pentru că pe parcursul interviului descoperim că amândoi suntem iubitori de animale sau avem aceeași carte preferată sau am avut parte de același tip de experiență negativă la anteriorul loc de muncă … sau … pur și simplu suntem pe aceeași lungime de undă și asta ne face să îl considerăm candidatul cel mai potrivit pentru rolul nostru. Ne ia valul, empatizăm prea mult și uităm să analizăm obiectiv profilul candidatului, să ne detașăm de emoții și să facem analiză. Destul de dur, nu? Mai ales atunci când recruiterul e filolog prin excelență, iubitor de oameni și de emoții. Cu atât mai mare e provocarea!

Lipsa feedback-ului

Cu siguranță cel mai “condamnabil” păcat al unui recruiter! Ne trec pragul mulți candidați care povestesc cu revoltă ca nu au primit niciun fel de răspuns în urma discuțiilor avute cu recruiterii, iar asta îi face să îi catalogheze imediat drept lipsiți de profesionalism sau slab pregătiți, asociind numaidecât imaginea companiei cu cea a recruiterului. E tristă statistica în privința feedback-ului de după interviu, însă e o realitate pe care eu încerc să o schimb, cu pași mici, ce-i drept, dar hotărâți. În procesul de recrutare e la fel de importantă relația recruiter-candidat ca cea dintre recruiter și hiring manager. Comunicarea în ambele sensuri e cheia reușitei. Ce presupune asta? Multe telefoane, timp extra alocat candidatului, multe remindere în calendar și implicare 200%.

Dacă păcatele mărturisite sunt pe jumătate iertate, ne mai rămâne doar cealaltă jumătate de remediat, deci, dragi recruiteri, avem toate șansele să populăm raiul!  Haideți cu feedback-ul către candidați!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?