Primul contact cu candidatul: acea strângere de mână de la debutul interviului de angajare – uneori fermă, autentică, alteori slabă, fără vlagă sau plină de emoții. Pentru mine, o strângere de mână este, de fapt, începutul unei povești – ajung să cunosc omul din fața mea, mai mult sau mai puțin, dar întotdeauna suficient cât să trag concluzii.
„fiecare strângere de mână ascunde o emoție, o dorință, curiozitate, temere sau o încercare de reușită”
Cert e că fiecare strângere de mână ascunde o emoție, o dorință, curiozitate, temere sau o încercare de reușită. Nu e ușor să fii candidat, am trecut și eu prin astfel de experiențe, dar important e să fii autentic, de la prima strângere de mână până la ultima, în finalul interviului.
Mi-e drag să povestesc cu cei care ne trec pragul despre pasiunea lor, despre dorințele și nevoile cu care vin, căci noi, în calitate de recruiteri, știm să ascultăm activ și să ghidăm conversația spre acele puncte cheie, relevante pentru a face match-ul final. Recunosc că sunt situații în care mă entuziasmează peste măsură un candidat cu care discuția decurge lin și firesc, transparent și sincer, și care aduce pe alocuri chiar elemente de noutate și poleiește cu un gram de magie toată povestea.
După 4-5 strângeri de mână, la finalul unei zile, mă simt norocoasă pentru că am șansa să cunosc oameni atât de diferiți, cu pregătire și experiențe atât de diverse, încât mă imaginez spectator, dar unul activ, la o succesiune întreagă de povești care se desfășoară chiar sub ochii mei.
De fiecare dată ultima strângere de mână e cumva mai relaxată, e învăluită într-o oarecare ușurare, satisfacție și parcă el, candidatul, nu se mai concentrează pe a impresiona printr-o strângere de mână fermă, ci e mai degrabă mulțumit și entuziast, de parcă abia așteaptă următorul capitol al poveștii.
